BRICS ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ. CINE VA STABILI ORDINEA MONDIALĂ?

Abstract

Pornind de la conceptul de putere identificat în teoriile relațiilor internaționale, se poate contura o hartă a polilor care, prin anvergura lor, au reușit să acapareze o sferă largă de influență pe mapamond. Dacă istoria a reliefat câteva tipare în privința ierarhiei sistemului de guvernare, realitatea acestui nou mileniu evidențiază apariția unor noi jucători care doresc să își revendice primatul, grație unor economii în plină ascensiune, fundamentate, însă, nu pe anumite principii ale economiei libere, ci pe
o combinare de factori. Apariția unei grupări de tipul BRICS ridică anumite întrebări, iar faptul că Uniunea Europeană are granițe directe cu Federația Rusă poate fi perceput drept un risc pe termen lung. Până acum, țările care au aderat la această structură nu au folosit mijloace coercitive prin care să își impună concepția asupra sistemului global de conducere, însă, prin acțiunile expansioniste și intervenționiste au sugerat că sunt un adversar redutabil. În contextul unei pronunțate îngrijorări cu privire la încălzirea globală, națiunile europene se orientează către alți parteneri și către alte surse, de vreme ce Rusia este un furnizor capabil să domine această piață. Mai mult decât atât, prin mijloace propagandistice, populația este educată în spiritul aversiunii față de țările civilizate. Cert este că indicatorii macroeconomici plasează gruparea foarte aproape de Uniunea Europeană, iar
previziunile indică o creștere a comerțului care să îi avantajeze. Deși liberalismul și democrația sunt sisteme perfectibile, aceste popoare din cadrul BRICS sunt victimele eșecului guvernanței. Rusia încearcă să fie un partener doar când are în vedere interesele și se prezintă drept un adversar redutabil când încerci să te apropii foarte mult de ea. BRICS are limite și încă nu este o organizație capabilă să controleze lumea.