DIFERENȚELE DINTRE „NOUA ȘI VECHEA DIPLOMAȚIE” ÎN CONCEPȚIA LUI HENRY KISSINGER

Abstract

Articolul de față își propune să evidențieze modalitățile diferite prin care statele, mai ales cele europene, și-au condus politica externă. De-a lungul timpului, în literatura de specialitate, care tratează diplomația și politica externă, s-au conturat două modalități distincte de interacționare între actorii statali. Astfel, se remarcă pe de-o parte, „vechea diplomație”, care evidențiază natura belicoasă a statelor de pe continentul european, pentru a justifica politica de putere, dusă în spiritul interesului statal și a binelui individual, poziționate în detrimentul binelui comun. Pe de altă parte, „noua diplomație” se creionează într-o optică opusă „vechii diplomații”, prin promovarea mijloacelor pașnice de soluționare a conflictelor de pe arena internațională și prin perspectiva idealistă pe care o proiectează asupra naturii umane. Pentru a avea o viziune mai amplă asupra a ceea ce înseamnă
„vechea și noua diplomație”, fără a avea pretenția unei abordări exhaustive, articolul va prezenta și o scurtă incursiune asupra aspectelor istorice, pentru a evidenția evenimentele de mare anvergură ale secolului XX, desfășurate pe continentul european, care au favorizat trecerea de la o formă dominantă de diplomație la alta.